Erich Remarque

ERICH MARIA REMARQUE

CUIBUL VISURILOR
Roman din mediul artiştilor

În amintirea lui Fritz Horstemeier şi Lucile Dietrichs I Un vânticel de mai adia prin grădinile înflorite. Tufele de liliac care năpădiseră vechile ziduri răspândeau miresme dulci, grele. Pictorul Fritz Schramm străbătea încet uliţele vechi ale orăşelului. Din când în când se oprea în loc, ochiul său de artist fiind fascinat de vreun balconaş sau fronton care se profila visător pe cerul invadat de înserare. Mâna îi tresărea fără să vrea în căutarea caietului de schiţe, apoi imortaliza cu câteva trăsături contururile pe hârtie. Se mai opri o dată ca să schiţeze portiţa dărăpănată a unei grădini, dar apoi scutură râzând din cap, se uită la ceas şi iuţi pasul. În curând reveni însă la tempoul de plimbare. Las' să aştepte, se gândi, seara este prea frumoasă... În faţa lui, cupluri de îndrăgostiţi se pierdeau în umbra înserării. Pe figurile oamenilor se răsfrângea plenitudinea zilei, netezind ridurile şi cutele pe care le săpaseră sărăcia, munca şi viaţa. Suferinţa şi trecutul se destrămaseră în vis şi amăgire. Seara liniştită acoperea cu mâinile ei blânde asperităţile vieţii cotidiene, umplând golurile trecutului şi spunând cu o voce molcomă: Bucură-te de primăvară! Bucură-te de primăvara care te învăluie! Iar vântul de mai adia şopotind: Lasă gândurile, nu-ţi mai bate capul, viaţa este frumoasă, frumoasă... Îndrăgostiţii se strângeau mai tare de mână, fiecare uitându-se mai adânc în ochii celuilalt. Vântul înmiresmat aducea o inexprimabilă dorinţă de dragoste dinspre munţii îndepărtaţi şi dinspre grădinile de liliac. Fritz Schramm urmărea cu priviri pierdute rândunicile care se roteau ciripind în văzduhul albastru. — Lu, spuse apoi, oftând din adâncul inimii. Se întorsese în trecut şi îşi continuă drumul fără a mai înregistra primăvara. Aşa parcurse o alee tivită cu castani ajungând în apropierea unei case mai retrase. Se întunecase. Amurgul albăstrui învăluia drumurile. Fritz se opri trăgând cu...